6926 0

Gospodării casnice

Alegeţi  alternativa eco încălzirii cu gaze sau cărbune. Instalaţi-vă acasă sau la întreprindere (microîntreprinderi sau întreprinderi mici) un cazan pe biomasă şi primiţi o parte din bani înapoi.

Proiectul Energie și Biomasă în Moldova oferă gospodăriilor casnice și întreprinderilor micro și mici subvenții de până la 1300 de euro pentru procurarea și instalarea cazanelor pe biomasă.

Mărimea subvenţiei este de:

1.300 Euro

500 Euro

  • pentru cazanele pe biomasă cu un randament egal sau mai mare de 85 %
  • minim 36 ore autonomie de lucru
  • panou automatizat de control
  • biocombustibil utilizat:  brichete și/sau pelete.
  • pentru cazanele pe biomasă cu un randament egal sau mai mare de 75%
  • minim 6 ore autonomie de lucru
  • panou automatizat de control
  • biocombustibil utilizat: brichete

Cum vă înscrieţi în program?

  1. Alegeţi cazanul produs sau asamblat în Republica Moldova
  2. Depuneţi cerere la Agenţia pentru Eficienţă Energetică
  3. Instalaţi cazanul şi primiţi subvenţia

Cine poate cumpăra  cazane pe biomasă în condiţii avantajoase?

  • orice persoană fizică, cetăţean al R. Moldova, care își are domiciliul în Republica Moldova
  • se încurajează participarea femeilor proprietare ale imobilului în care urmează a fi instalat cazan pe biomasă
  • orice întreprindere mică sau microîntreprindere, rezident al Republicii Moldova
  • este proprietar/coproprietar al imobilului/întreprinderii în care doreşte să instaleze cazanul pe biomasă
  • imobilul nu este conectat la sistemul centralizat de încălzire

 

Ce acte trebuiesc prezentate pentru a participa la Programul de subvenţionare?

Gospodării casnice:

Cererea de finanţare nerambursabilă

Declaraţia de responsabilitate despre veridicitatea datelor furnizate pentru participarea la program

Documentele ce confirmă dreptul de proprietate asupra imobilului în care urmează a fi instalat echipamentul pe biocombustibil solid (extras din registrul cadastral sau certificat de la primărie prin care se confirmă că deține casă de locuit)

Acordul în scris de participare în program a co-proprietarilor imobilului unde va fi instalată centrala termică (după caz)

Actul de identitate al solicitantului şi, după caz, a co-proprietarilor (copie)

Oferta de preț și specificațiile tehnice ale cazanului (eliberată în original de către furnizorul acreditat)

 

Microîntreprinderi sau întreprinderi mici: 

Cererea de finanţare nerambursabilă

Certificatul de înregistrare a întreprinderii și extrasul din Registrul de stat

Procesul-verbal al adunării generale a fondatorilor/asociaților întreprinderii  privind acordul participării la Program

Documentele ce confirmă dreptul de proprietate/co-proprietate al solicitantului asupra imobilului în care intenționează să instaleze echipamentul

Contractul de arendă al imobilului încheiat pe termen lung și acordul în scris al proprietarului privind participarea la Program

Certificatul fiscal privind lipsa restanțelor la bugetul public naţional

Declarația responsabilitate despre veridicitatea datelor furnizate pentru participarea la program

Copia autentificată a raportului financiar pentru perioada anterioară de activitate (ultimul an)

Oferta de preț și specificațiile tehnice ale echipamentului ( eliberată în original de către furnizorul acreditat)

 

Cererea de finanțare nerambursabilă și documentele/informațiile se prezintă personal de către solicitant sau reprezentantul său legal la sediul Agenției pentru Eficiența Energetică. Agenția este în drept să solicite verbal sau în scris și alte documente sau informații adiționale ce urmează a fi prezentate în termen de trei zile lucrătoare.

Oferta de cazane

Vedeţi aici Regulamentul Programului de comercializare a cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice.
Cazanele ce pot fi procurate în cadrul acestui program trebuie să fie produse sau parţial asamblate în Republica Moldova. Programul oferă oamenilor o varietate  mare de cazane produse în Republica Moldova sau asamblate local de la producători renumiţi din Europa, cum ar fi Germania, Polonia, Cehia, România, Letonia, Grecia, Italia. Lista companiilor acreditate în program şi oferta de cazane poate fi accesată aici.

Procesul de acreditare a furnizorilor de cazane pe biomasă produse sau asamblate în Republica Moldova este unul continuu.

Setul de documente necesare pentru acreditare este accesibil aici.

Programul de acordare în condiţii avantajoase a cazanelor pe biomasă pentru gospodăriile casnice şi întreprinderi mici şi micro este lansat de Proiectul „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Programul este realizat în parteneriat cu Agenţia pentru Eficienţă Energetică.

Doritorii de a participa la Programul de subvenţionare sunt rugaţi să apeleze la Agenția pentru Eficiență Energetică: MD-2068, or. Chişinău, str. Alecu Ruso 1, et.10,  Tel: (22) 499 444 (ext.8);  Mob.: +373 67430436; Email: programe@aee.md

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Ina Zglavuţă, specialist în comunicare

Tel: 022 83-99-85

Mail: ina.zglavuta@undp.org