Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este prezentat Comunităţii Energetice în cadrul unei reuniuni organizate la Viena

biocombustibilcazanegrădiniţeinstruireşcoli 427 0

28 Aprilie 2015 – Proiectul Energie şi Biomasă a fost prezentat astăzi Comunităţii Energetice Europene drept un proiect model în promovarea şi accesarea surselor de energie regenerabilă, finanţat de Uniunea Europeană. Prezentarea are loc în cadrul reuniunii dedicate promovării energiei regenerabile organizate de către secretariatul Comunităţii Energetice în zilele de 27-29 aprilie la Viena.

Republica Moldova este membru  cu drepturi depline în cadrul Comunităţii Energetice din 2010. Agenda reuniunii de la Viena include subiecte ce vizează politicile de schimbare a climei, progresul statelor membre ale Comunităţii Energetice în producerea şi consumul energiei din surse regenerabile, dezvoltarea pieţei de producere a biocombustibilului şi alte subiecte de actualitate. Proiectul Energie şi Biomasă este singurul proiect de dezvoltare al unui stat membru al Comunităţii Energetice prezentat la acest eveniment.

Participanţii  au cunoscut etapele parcurse de Proiectul Energie şi Biomasă ce şi-a propus să lanseze în Republica Moldova de la zero industria bioenergetică, rezultatele înregistrate, precum şi provocările depăşite şi lecţiile învăţate.  „Suntem onoraţi că am fost selectaţi drept un proiect reprezentativ  pentru Comunitatea Energetică. În cadrul reuniunii, am prezentat rezultatele obţinute de Proiectul Energie şi Biomasă, etapa I, precum şi cele scontate pentru etapa de extindere a proiectului”, a declarat Alexandru Ursul, managerul Proiectului Energie şi Biomasă, prezent la reuniune.

Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova, lansat în 2011 cu un buget de 14,5 mln Euro, a reuşit în patru ani de activitate să asigure independenţa energetică a peste 144 de şcoli, grădiniţe, centre comunitare racordându-le la sisteme de încălzire pe biomasă, a oferit antreprenorilor, în condiţii avantajoase, echipamente de procesare şi de producere a biocombustibilului solid, lansând şi dezvoltând astfel 35 de afaceri  şi creând sute de locuri de muncă, a ajutat peste 600 de familii să aibă acces la tehnologii verzi la preţuri subvenţionate.

Datorită realizărilor obţinute, Uniunea Europeană a acordat noi fonduri pentru extinderea Proiectului Energie şi Biomasă  pentru încă trei ani. Proiectul Energie şi Biomasă 2 va fi implementat în perioada ianuarie 2015 – noiembrie 2017 de către Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare cu un buget total de 9,41 milioane Euro, acordaţi de Uniunea Europeană. Activităţile proiectului vor viza instalarea sistemelor de încălzire pe biomasă în instituţiile publice din oraşele mici din toată R. Moldova şi comunităţile rurale din UTA Gagauz Yeri, rl Taraclia şi stânga Nistrului, dezvoltarea sectorului privat de producere a biocombustibilului, acordarea de subvenţii gospodăriilor casnice la cumpărarea cazanelor de ardere a biocombustibilului, instruirea beneficiarilor noilor tehnologii, precum şi promovarea energiei verzi.

Mai multă informaţie despre Proiectul Energie şi Biomasă găsiţi pe www.biomasa.md