Proiectul Energie şi Biomasă va acorda gospodăriilor casnice 500 de cazane pe brichete şi pelete în condiţii financiare avantajoase

UEPNUD 692 0

26 septembrie 2012: Proiectul Energie şi Biomasă va acorda subsidii familiilor ce vor să îşi instaleze cazane pe brichete şi pelete asamblate local. În total, 500 de cazane pe brichete, pelete sau mixte vor fi acordare în condiţii financiare avantajoase.

„Ne propunem să stimulăm consumul de biomasă la nivel de gospodării casnice şi să aducem tehnologii eficiente în încălzirea spaţiilor locative, producerea de apă menajeră. Cazanele ce vor fi procurate în cadrul acestei activităţi vor fi produse şi/sau asamblate local, fapt care va conduce la dezvoltarea unei noi industrii ai economiei naţionale”, a declarat Nicolae Zaharia, expert în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă în Moldova.

Condiţiile de acordare a subsidiilor sunt consultate în prezent cu partenerii din sectorul de regenerabile, precum şi cu producătorii şi distribuitorii de centrale termice pe bază de biomasă din Moldova. Regulamentul Programului privind comercializarea și instalarea sistemelor de încălzire pe biomasă şi condiţiile de acordare a subsidiilor vor fi făcute publice odată cu aprobarea acestora de către Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică.