Peste 500 de familii s-au înscris în Programul de subvenţionare a procurării cazanelor pe biomasă

UEPNUD 389 0

22 mai 2014 – Expoziţia mobilă de cazane pe biomasă destinate gospodăriilor casnice a ajuns astăzi la Bălți, după Ștefan Vodă, Chișinău și Comrat. Mii de bălțeni au văzut pe viu cum funcţionează cazanele pe biomasă, tipurile de biocombustibil produs în Republica Moldova și au aflat despre programele lansate de Proiectul UE-PNUD „Energie şi Biomasă”.

Caravana de cazane pe biomasă a fost lansată pentru a Promova Programul de subvenţionare cu 1.300 de Euro a cazanelor pe biomasă produse sau asamblate în R. Moldova, dar şi pentru a promova energia din biomasă ca alternativă ecologică şi economică încălzirii cu gaze sau cărbune. De la prima caravană, organizată în aprilie curent la Ştefan Vodă şi până în prezent, peste 500 de familii s-au înscris în program, optând pentru încălzirea propriilor case cu energie eco.

Serghei Levinţa, antreprenor din Bălţi, şi-a instalat la întreprindere un cazan pe biomasă, fiindu-i rambursată ulterior din fonduri europene o parte din costuri. „Cazanul ales de mine este unul produs sută la sută în Bălţi. Sunt bucuros că am găsit o soluţie perfectă încălzirii cu gaze sau cărbune. Cifrele vorbesc de la sine. Iarna aceasta am încălzit în premieră, suprafaţa de 800 de metri a întreprinderii, cu peleţi, cheltuielile lunare fiind de circa 4.000 de lei. Spre comparaţie, încălzirea aceleiaşi suprafeţe cu gaze ajungea la 16.000 de lei, iar cu cărbune – la 10.000. Pe lângă economiile evidente sunt bucuros că îmi încălzesc întreprindere cu energie produsă local, în R. Moldova”, spune Serghei Levinţa, unul din beneficiarii Programului de subvenţionare.

Amintim că Proiectul Energie şi Biomasă a lansat în 2013 Programul de subvenţionare a achiziţionării cazanelor pe biomasă destinate gospodăriilor casnice. „Orice familie din orăşele mici sau sate a avut posibilitatea să cumpere cazane de ardere a peletelor, brichetelor, 30% din costuri fiind rambursate din fonduri europene. În martie 2014, Consiliul de Coordonare al Proiectului Energie şi Biomasă a stabilit o cotă unică de rambursare în mărime de 1.300 de Euro pentru fiecare cazan cumpărat, astfel tehnologiile moderne pe bază de biomasă devenind şi mai accesibile”, a declarat Nicolae Zaharia, expert în dezvoltarea afacerilor în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Cazanele expuse la caravană sunt produse sau asamblate în Republica Moldova de către cele 17 întreprinderi acreditate în cadrul Programului de subvenţionare. Companiile au fost acreditate de către Agenţia pentru Eficienţă Energetică, partener în realizarea acestui program. Companiile au în portofoliu o gamă variată de cazane produse în Republica Moldova sau asamblate local de la producători europeni, cum ar fi Germania, Polonia, Cehia, România, Letonia, Grecia.

Toată informaţia despre proiect şi program este accesibilă pe www.biomasa.md. Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln Euro) și PNUD Moldova (560,000 Euro)