Marți se dă startul Săptămânii Eco-Energetice

UEPNUD 945 0

30 Noiembrie 2015, Chişinău – Săptămâna Eco-Energetică se va desfășura în premieră în perioada 1 – 4 decembrie 2015 la Chișinău și va întruni mai multe evenimente, platforme de dezbateri, forumuri dedicate dezvoltării sectorului energiei regenerabile şi promovării eficienţei energetice. Săptămâna va culmina pe 4 decembrie cu Gala Moldova Eco-Energetică, ceremonie de premiere a celor mai notabile realizări în producerea, transmiterea, distribuirea și consumul eficient de energie, în dezvoltarea și promovarea tehnologiilor moderne, a inovațiilor în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice.

„În rezultatul eforturilor de a fi mai eficienți energetic atât în sectorul public, cât și în cel privat, dependența noastră de importul de resurse energetice s-a redus cu 8% în ultimii cinci ani, până la 88% din consumul final. Aceste realizări vrem să le aducem la cunoștință tuturor în cadrul Săptămânii Eco-Energetice, să creăm platforme unde să se întâlnească cererea cu oferta, cunoștințele cu investițiile, campionii și entuziaștii”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Stephan Christophe Bride.

Potrivit lui Valeriu Triboi, viceministru al Economiei, în cadrul Săptămânii Eco-Energetice va fi lansat conceptul de „autonomie energetică locală”, ce presupune o nouă paradigmă pentru sectorul energetic din Moldova. „Noua abordare, de jos în sus, va permite să asigurăm localitățile cu resurse energetice necesare și, într-un final, să sporim securitatea energetică a întregii țări”, a declarat Valeriu Triboi.

„Săptămâna Eco-Energetică reprezintă o evoluție logică a eforturilor noastre din ultimii ani de a dezvolta piața eficienței energetice și regenerabilelor. Astfel vor putea fi auziți toți cei care au contribuit la dezvoltarea acestor piețe și industrii noi, la crearea noilor locuri de muncă”, a declarat directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihail Stratan, în cadrul briefingului de lansare a Săptămânii Eco-Energetice.

Din șirul evenimentelor fac parte:

1 Decembrie, Târgul Ideilor Eco-Responsabile: participanţii la competiţia Moldova Eco-Energetică, blocul Idei Eco-Responsabile, ce au trecut etapele de selecţie îşi vor prezenta ideile de proiecte în faţa potenţialilor sponsori, donatori, creditori. Ideile de proiecte ce şi-au găsit finanţare vor fi anunţate la Gala Moldova Eco-Energetică. În cadrul aceluiaşi eveniment, vor fi prezentate programele active de finanţare a proiectelor din sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice.

2 Decembrie, Forumul „Bioenergie – 2015: Către o autonomie energetică locală”: aflat la a treia ediţie, forumul din acest an va dezbate subiectul producerii concomitente a energiei termice şi electrice în urma utilizării deşeurilor din biomasă. Participanţii vor cunoaşte, de asemenea, experienţa statelor europene în utilizarea tehnologiilor de producere a biogazului, precum şi vor cunoaşte rezultatele evaluării potenţialului de biogaz şi, respectiv, de cogenerare pentru R. Moldova.

3 Decembrie, Atelierul „Performanţa energetică a clădirilor şi mecanisme de sprijin”: va fi prezentată viziunea experţilor europeni în dezvoltarea municipiului Chişinău şi creşterea performanţei energetice a clădirilor, va fi expusă foaia de parcurs pentru implementarea Legii privind performanţa energetică a clădirilor, prezentate realizările Proiectul ESCO Moldova şi succesul proiectelor similare din statele UE.

4 Decembrie, Gala Moldova Eco-Energetică: în cadrul celei de-a patra ediţii vor fi premiate cele mai notabile realizări în producerea, transmiterea, distribuirea și consumul eficient de energie, în dezvoltarea și promovarea tehnologiilor moderne, a inovațiilor în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice.

Organizatorii Săptămânii Eco-Energetice sunt Ministerul Economiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Proiectul „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi:

Nicoleta Pădureț, șef al Serviciului comunicare și relații publice, Ministerul Economiei, Tel: 022-250457, presa@mec.gov.md

Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: 022 839983, ina.zglavuta@undp.org

Ştefan Curărari, consultant în comunicare, Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Tel: 060900700, stefan.curarari@aee.md