Ludmila Abramciuc: Cu toții ne-am început afacerile în garaje, dar, datorită UE, am ajuns la un nivel calitativ nou

biocombustibilBrichetefonduri europeneleasingpelete 287 0

Ludmila Abramciuc și soţul ei Ivan Damaschin și-au lansat afacerea în 2008, atunci când biocombustibilul în Moldova era o noutate, iar piață pentru acesta nu exista. Acum, în 2017, ei pot produce suficient biocombustibil pentru a încălzi aproape 80 de școli. „Dacă atunci când începeam afacerea oamenii întrebau ce sunt brichetele, acum consumatorii cunosc tipurile de brichete și aleg minuțios produsul care li se potrivește”, spune Ludmila Abramciuc.

Întreprinderea de familie „Ecobricheta” SRL și-a amplasat producerea în municipiul Bălți și furnizează biocombustibil în zona de nord a țării. Pe parcursul a 9 ani, întreprinderea a schimbat câteva locații, iar în acest an a cumpărat o hală de 5 000 de metri pătrați în una dintre zonele industriale ale orașului. Acum, adaptează noua clădire la procesul de producție, amenajează spații de stocare a materiei prime și produselor finite, amplasează liniile de producție a brichetelor, ce au nevoie de spații largi și pardoseală solidă.

În prezent, la „Ecobricheta” funcţionează în paralel trei  linii de producere de brichete, iar  pe viitor numărul acestora va creşte.  30 de angajaţi ai companiei şi personal subcontractat sunt parte a procesului de transformare a deşeurilor în biocombustibil şi livrare a acestuia la beneficiar.

Ludmila Abramciuc şi soţul ei Ivan Damaschin sunt beneficiarii  Programului de leasing al Proiectului Energie şi Biomasă datorită căruia au beneficiat, din fonduri europene, de echipamente de producere a biocombustibilului, cu posibilitatea de plată a acestora în rate, cu 0 % TVA,  comisioane bancare şi alte taxe. 

 „Ecobricheta” SRL s-a orientat din start către consumatorii casnici. „Spre deosebire de colegii noștri, alți producători de brichete, care au ales să lucreze cu instituțiile publice, noi am mers în sate, treptat am informat oamenii și ne-am creat o rețea de clienți fideli”, spune Ludmila Abramciuc. Mai mult de jumătate din familiile din Republica Moldova se încălzesc cu sobe individuale, iar brichetele au un randament cu 50% mai mare decât lemnul de foc, consumat în volum de peste 130 de mii de tone în anul 2015. Înlocuind lemnul de foc cu brichete, consumatorii nu doar își reduc costurile, ci reduc și defrișarea pădurilor.

Preocupați de problemele de mediu, cei doi parteneri și-au extins afacerea într-o zonă conexă – reciclarea deșeurilor din cauciuc. A fost achiziționat și testat echipamentul, care va produce biogaz prin piroliză, iar acesta va fi utilizat la uscarea materiei prime pentru brichete – rumegușul de lemn și cojile de floarea soarelui.

Acum, „Ecobricheta” SRL cumpără resturile de floarea-soarelui de la agricultori și fabricile de ulei din Bălți, Nisporeni și Ciadâr-Lunga.  Însă, odată cu cererea a crescut și prețul materiei prime – dacă acum trei ani o tonă de coji de floarea soarelui costa 400 de lei, acum aceasta a ajuns la preţul de 1300 de lei. Din acest motiv, cei doi producători sunt nevoiți să importe materie primă din Ucraina, iar pe viitor intenționează să și-o producă singuri. Ei au arendat 62 de hectare  de teren agricol pe care vor sădi salcie energetică, plantă ce crește până la 3 cm pe zi și generează cca 25 de tone de masă lemnoasă la hectar. Aceasta le va genera o bună parte din materia primă necesară.

Datorită instruirilor și vizitelor de studiu în țările europene, organizate de Proiectul Energie și Biomasă, am înțeles cât de importante sunt cunoștințele pentru a face bani, povestește Ludmila Abramciuc.  „Toți producătorii de biocombustibil și-au început activitatea în garaje și spații industriale părăsite, majoritatea nu aveau planuri de afaceri sau viziune clară asupra afacerii. Însă am văzut cât de automatizate și bine puse la punct sunt astfel de produceri în UE și am investit pentru a ajunge la un nivel calitativ nou”, a declarat femeia de afaceri.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect de trei ani realizat în perioada 2015-2017. Proiectul are un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, implementat în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro).

Mai multă informaţie despre Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova găsiţi pe www.biomasa.md şi pe pagina de Facebook.

###

Notiţe pentru editor:

Brichete – tip de combustibil solid în formă de brichete, obținut în urma presării la temperatură a resturilor vegetale de anumite tipuri și cu o anumită umiditate. La producerea brichetelor nu este utilizat un alt ligament decât cel natural – lignină, existent în resturile vegetale.

Piroliza cauciucului – prelucrarea cauciucului la temperaturi înalte, fără accesul oxigenului. În rezultat, sunt obținute două fracțiuni: de combustibil lichid și una de gaz, fără a se elibera în atmosferă noxe. Partea lichidă poate fi folosită ca aditiv pentru benzina fără plumb sau ca o motorină la parametri mai buni decât cea existentă, în timp ce gazul poate fi îmbuteliat, atât combustibilul lichid, cât și cel gazos putând fi folosite ca surse de energie termică.

Peletele – tip de combustibil solid, din resturi vegetale, în forma unor granule.