Jurnaliști moldoveni au studiat cele mai bune practici în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice de la liderii pieței din Danemarca

UEPNUD 199 0

Camera de Comerț și Industrie a desfășurat o vizită de studiu în Danemarca pentru un grup de jurnaliști din Moldova, specializați în domeniul producției și utilizării energiei din biomasă, bazată pe deșeuri agricole. Vizita a fost organizată în perioada 6-12 decembrie curent, împreună cu partenerii danezi ai CCI din proiectul EEN (Europe Enterprise Network), la solicitarea Proiectului Energie și Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UNDP.

Danemarca este printre liderii mondiali în utilizarea surselor regenerabile de energie și eficiență energetică, propunându-și să devină prima țară din lume care va deveni independentă de resursele energetice fosile către anul 2050.

Vizita de studiu include sesiuni de prezentări la autorități naționale și jurnaliști danezi specializați în domeniul energetic, dar și vizite la cele mai importante proiecte bioenergetice din Danemarca, cum ar fi insula Samso, care se susține 100% din energie regenerabilă, Masnedo – insulă ce produce energie termică pentru un oraș de 7 mii de locuitori și serele din regiune. Stația de cogenerare produce peste 8 MW de energie electrică și 21 MW de energie termică, consumând anual cca 40 de mii de tone de deșeuri agricole, în special paie.

„Am fost pe insula Samso, unde oamenii călătoresc cu mașinile electrice, au căldură produsă din biomasă, electricitate de la turbine eoliene și panouri fotovoltaice, apă caldă de la colectoare solare. Populația insulei a investit în aceste tehnologii eco, băștinașii fiind proprietarii tehnologiilor și având grijă ca ele sa funcționeze corect și ca tarifele pentru energie sa fie atractive pentru ei. Anterior, am vizitat o întreprindere daneză de producere a liniilor de brichetare și ne-am bucurat că recent un moldovean, producător de vinuri, a cumpărat 1 linie de aici și va produce în curând brichete din resturile de la viță de vie,” a declarat Ina Zglavuță, ofițer de presă la Proiectul Energie și Biomasă în Moldova.

Membrii delegației au vizitat, de asemenea, cea mai importantă organizație public-privată, creată și susținută de Guvernul danez – State of Green, care cuprinde cei mai importanți actori privați și de stat în domeniul energiei regenerabile și eficienței energetice.

Jurnaliștii au fost impresionați de gradul de utilizare a surselor regenerabile de energie în toate domeniile. „Fermierii transformă deșeurile în energie: ferme de porcine sunt încălzite cu energie din paie, stații de biogaz ce produc energie termică și electrică în urma utilizării deșeurilor de la fermele de porcine și a paielor. Nimic nu se pierde”, spune Rodica Căruntu, reporter Prime TV.

„Am vizitat un oraș similar ca și populatie cu Soroca. 70% din energia ce ajunge centralizat în casele oamenilor provine din paie ce sunt arse într-o centrală termică mare, ce funcționează automatizat cu doar 2-3 oameni angajați pe tură. Totul e automatizat, începând de la încărcatul balotului, punerea pe banda rulantă, introducerea în cazan și curățarea acestuia. În următorii 2 ani se va construi o altă centrală pe biomasă ce va acoperi necesarul total de energie în oraș, înlocuind astfel gazul,” a declarat Igor Fomin, redactor șef al publicației online MyBusiness.md

,,Clădirea ONU din Copenhaga are energie electrică produsă de la cele peste 1000 de panouri fotovoltaice instalate pe acoperiș, ce acoperă necesarul de peste 50% din consum. Acoperișul este construit astfel încât acumulează apa de ploaie care este folosita ulterior în toaletă, iar apa din mare este folosită pentru sistemul de răcire a clădirii,” spune Cristina Panov, specialist în Direcția evenimente de afaceri și relații internaționale, Camera de Comerț și Industrie.

Delegația a vizitat, de asemenea, ziarul specializat Landbrugsavisen, citit de 90% dintre fermierii danezi, Universitatea Aarhus, Consiliul danez pentru agricultură, care reprezintă companii din domeniul agroindustrial și bioenergetic cu un total de 150 de mii de angajați și exporturi de 21 miliarde de euro.