De Ziua Mondială a Mediului, Chișinăul s-a conectat la natură

biomasabiomassenvironment dayziua mediului 98 0

Apus de soare cu muzică clasică interpretată de pianistul Marcel Lazăr, ateliere, distracții, odihnă, târguri și expoziții eco în Parcul ”Valea Morilor”– astfel sute de oameni au sărbătorit aseară, 4 iunie, în Chișinău, Ziua Mondială a Mediului.

Potrivit organizatorilor – proiectele de mediu şi energie verde ale Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Moldova (PNUD), împreună cu Centrul Republican „Gutta-Club” și Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic – tema Zilei Mondiale a Mediului în acest an este ”Conectarea oamenilor cu natura” și asta și-au propus să facă la Chișinău.

Tematica din acest an ne îndeamnă să ne petrecem mai mult timp în mijlocul naturii, să ne bucurăm de serviciile și bunurile oferite de ecosistemele urbane, dar și să luăm atitudine față de acțiunile care duc la degradarea mediului înconjurător, așa ca poluarea excesivă, utilizarea nerațională a resurselor naturale sau producerea și consumul nesustenabil”, a afirmat Doina Munteanu, șefă de programe la PNUD Moldova, prezentă la eveniment.

Astfel, de Ziua Mediului au avut loc ateliere informative și utile precum ”Compostarea urbană”, ”AgriCultura ecologică”, ”Impactul deșeurilor din uleiuri vegetale uzate asupra mediului înconjurător”, ”Povestea apei. Întrebări și răspunsuri”, ”Totul despre plantarea copacilor”, ”Cunoaște potențialul de energie regenerabilă din comunitatea ta”. Au mai fost abordate subiecte sociale și psihologice precum ”Egalitatea de gen și biodiversitatea”, sau ”Rolul mediului în sănătatea bio-psiho-socială a omului”. 

Tot în cadrul atelierelor participanții au văzut biodiversitatea sub microscop, au învățat reciclarea artistică, arta olăritului, amenajarea unui camping turistic, confecționarea ierbarelor și au participat la ”Eco-quest”, un joc intelectual de întrebări și răspunsuri.

De asemenea, evenimentul a găzduit o expoziție diversă, cu expunerea biohumusului, cazanelor pe biomasă, o expoziție a tehnologiilor verzi inventate de copii, un stand despre adaptarea la schimbările climatice, biodiversitatea plantelor dendrofloricole din Grădina Botanică, de retro-biciclete, Cartea Roșie, ediția 2016, reviste, fotografii etc.

Un alt moment important al zilei a fost posibilitatea ca fiecare participant să poată calcula doza de nitrați din izvorul sau fântâna pe care le utilizează, să aducă la ”Garda de Reciclare” bateriile și tehnica uzată și să afle câți copaci datorează personal planetei, datorită unui program personalizat de calculare a amprentei de carbon. De asemenea, participanții au avut posibilitatea să lase în ”Arborele promisiunilor” bilețele cu angajamente personale față de mediu pentru anul 2017.

Distracțiile la eveniment au fost și ele aproape de natură. Copiii și adulții au desenat, au mers pe funie și s-au jucat pe un teren cu fâșii de hârtie. În zona de odihnă, participanții au avut la dispoziție o bibliotecă tematică și muzică pe viniluri, pregătită de DJ Gonzo (Katana Record Shop).

Evenimentul s-a încheiat cu surpriza acestui an – un recital de muzică clasică la asfințit de soare, interpretat de pianistul Marcel Lazăr. “Am avut deosebita plăcere să participăm la acest eveniment. Noi, cei de la proiectul Moldo Crescendo, pe lângă promovarea muzicii clasice, ne propunem să promovăm și alte valori esențiale pentru societate. Am rămas profund impresionați de efectul pe care l-a avut muzica clasică, am observant oameni conectați la Chopin și vânt”, a afirmat artistul”, a afirmat artistul.

Ziua Mondială a Mediului este celebrată anual la 5 iunie. Tema acestui an a fost ”Conectarea oamenilor cu natura”, iar sloganul evenimentului de la Chișinău a fost ”Informează-te, iubește, trăiește!”.

Evenimentul a fost organizat de proiectele de mediu şi energie verde ale Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Moldova (PNUD) – Biodiversitate, Adaptarea la Schimbările Climatice, Programul de Granturi Mici al Fondului Global de Mediu, Energie și Biomasă, ESCO – împreună cu Centrul Republican „Gutta-Club”” și Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic.

Partenerii evenimentului au fost: A.O. ”Ecovisio”, A.O. Mișcarea Ecologistă din Moldova, Universitatea pedagogică ”Ion Creangă”, A.O. ”Pomul Vieții”, A.O. ”Hai, Moldova”, SRL ”Bioecoil”, A.O. „Calitatea mediului”, Clubul Cicliștilor din Moldova, Grădina Botanică, Institutul de Zoologie, Institutul de Ecologie și Geografie, Grupul de inițiativă ”Plantăm fapte bune”, A.O. MOLDREC, A.O. ”Gender Centru Moldova”, Agenția pentru Eficiență Energetică, Apa OM Kids.

Partenerii media au fost: Revista ”Natura”, revista ”Managementul deșeurilor”, Locals.md, Unimedia,  Zugo.md, Diez.md, Radio Eco FM.

Pentru informaţii: Cătălina Molodoi, consultantă în comunicare, PNUD Moldova, Tel:069101626, Mal: catalina.molodoi.undp@gmail.com