De astăzi pot fi depuse dosarele la Competiţia Moldova-Ecoenergetică

UEPNUD 830 0

5 iunie 2013 – Cea mai mare competiţie în domeniul eficienţei energetice şi surselor de energie regenerabilă, Moldova Eco-Energetică a fost deschisă astăzi pentru aplicaţii. „Competiţia a fost concepută pentru a face cunoscute istoriile de succes şi a împărtăşi experienţa celor care au reuşit cu cei care abia se gândesc să întreprindă ceva pentru a-şi reduce consumurile energetice – fie companii, fie gospodării casnice, fie instituţii publice sau ONG-uri” a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, Mihail Stratan.

Competiţia Moldova Eco-Energetică, organizată de către Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Ministerul Economiei, cu sprijinul Proiectului Energie şi Biomasă, finanţat de UE şi PNUD, a fost lansată în anul 2011. Anul trecut, în competiţie s-au înscris 64 de dosare, dintre care au fost selectate proiectele învingătoare în 11 categorii.

Deoarece în ultimii ani industria de eficienţă energetică şi a surselor de energie regenerabilă s-a dezvoltat semnificativ, în ediţia curentă au fost introduse sub-categorii noi, mult mai detaliate, pentru a diferenţia mai bine proiectele derulate în diferite sectoare. Astfel, la categoria „Cel mai bun proiect de Eficienţă Energetică” au fost introduse categorii separate pentru sectorul public şi pentru cel privat. Ultimul, la rândul său, a fost împărţit în:

  • Sectorul energetic
  • Sectorul industrial
  • Sectorul construcţiilor
  • Sectorul transporturilor.

Şi categoriile „Cel mai bun proiect în Energia Solară” şi „Cel mai bun proiect de Bioenergie” au fost completate cu subcategorii, astfel oferind participanţilor posibilitatea de a concura pe acelaşi segment, iar membrilor Panelurilor de evaluare posibilitatea de a examina dosarele în baza criteriilor de evaluare specifice sub-categoriei, asigurând astfel o evaluare corectă şi echitabilă.

Perioada de depunere a dosarelor de participare pentru ediţia din 2013 este: 5 iunie – 20 septembrie 2013. Dosarele vor fi evaluate în trei etape – de un panel de evaluatori independenţi, urmată de vizite în teren şi aprobate de Consiliul Moldova Eco-Energetică, din care fac parte atât instituţii publice, cât şi reprezentanţi ai sectorului asociativ şi ai partenerilor competiţiei.

Câştigătorii vor fi premiaţi în cadrul Galei MOLDOVA ECO-ENERGETICĂ, eveniment ce se va desfăşura anual în perioada 1 – 15 decembrie, cu anunţare preventivă.

Pentru ediţia din 2013, vor fi eligibile doar proiectele realizate şi finalizate până în 2013. Începând cu următoarele ediţii, la concurs vor putea participa doar proiectele realizate în anul corespunzător ediţiei. Mai multă informaţie despre competiţie, precum şi formulare de aplicare poate fi găsită pe site-ul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică.