Producătorii de biocombustibil își testează produsele la un Laborator acreditat, datorită sprijinului acordat de Uniunea Europeană

biocombustibillaborator de testare a calitatii 215 0

Producătorii de biocombustibil din R. Moldova îşi deschid noi pieţe de desfacere datorită certificatelor de calitate eliberate de singurul laborator acreditat din ţară să testeze parametrii fizici şi chimici ai biocombustibilului.

Laboratorul de biocombustibili solizi din cadrul Universităţii Agrare a fost acreditat acum un an datorită echipamentului performant în valoare de 100.000 Euro acordat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene în cadrul Proiectului Energie și Biomasă în Moldova. Laboratorul oferă servicii de testare a puterii calorifice superioare și inferioare, conținutului de umiditate, cenușă și materii volatile, densitate, rezistență mecanică și conținutului chimic.

Calitatea biocombustibilului este o condiţie cheie pentru dezvoltarea cu succes a pieţei energiei din biomasă în Republica Moldova. Proiectul Energie şi Biomasă, finanţat de Uniunea Europeană, a creat toate condiţiile pentru a asigura că biocombustibilul de înaltă calitate este accesibil în R. Moldova”, susţine Alexandre Darras, Manager de proiect, Delegația Uniunii Europene în Moldova.

Producătorii au posibilitatea să verifice parametrii biocombustibililor și să concureze nu doar la capitolul preț, ci și calitate. Totodată, şi autoritățile publice solicită rezultatele testelor de calitate în cadrul licitațiilor publice pentru a fi siguri de calitatea biocombustibilului achiziţionat.

Laboratorul prestează servicii de testare a biocombustibililor atât la parametrii fizici, cât și chimici. Urmare a încercărilor de laborator, noi putem recomanda producătorilor mixul optim de materie primă pentru asigurarea puterii calorice maxime și a prețului optim”, a declarat Grigore Marian, directorul Laboratorului de biocombustibili solizi în cadrul Universității Agrare din Moldova, în cadrul Clubului de presă, dedicat calității biocombustibililor solizi.

Numărul beneficiarilor care folosesc biocombustibili în calitate de agent termic este în continuă ascendență. În prezent, peste 200 de grădiniţe, şcoli şi centre comunitare din ţară au instalate centrale termice pe biomasă din fondurile europene ale Proiectului Energie şi Biomasă. De asemenea, 1000 de familii își încălzesc casele cu energie verde datorită suportului acordat de Uniunea Europeană. Doar beneficiarii Proiectului Energie şi Biomasă solicită anual o cantitate de minim 30.000 tone de biocombustibil. Numărul crescând al cererii a condus la creşterea numărului de afaceri de producere a brichetelor şi peletelor, acestea ajungând la cifra de aproape 100.

Producătorii de biocombustibil pot accesa noi pieţe de desfacere având probată calitatea lor prin testele de laborator. În lipsa lor, este dificil să intri pe piaţa europeană cu cerinţe rigide de calitate. Testele de laborator ajută şi consumatorii să cumpere biocombustibil pe potriva tipului de cazan şi să beneficieze de eficienţă sporită în utilizarea acestuia”, spune Sergiu Robu, Consultant naţional în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă.

Nicolae Drăgan, proprietarul unei întreprinderi de producere a brichetelor, susține că testările de laborator îi permit să îmbunătățească biocombustibilul produs, astfel asigurându-și satisfacția cumpărătorilor și vânzări mai mari. „Anterior exportam biocombustibil în unele țări ale UE și eram nevoiți să efectuăm certificarea peste hotare. Acum, avem acest laborator la Chișinău, unde putem obține certificatele de calitate mai ușor din punct de vedere logistic și mai ieftin.

Cerințele privind calitatea biocombustibilului au fost armonizate cu cele ale Uniunii Europene în anul 2012, când Moldova a adoptat 37 de standarde naționale privind calitatea biocombustibililor solizi și Regulamentul cu privire la biocombustibilul solid, care prevede necesitatea certificării acestora. Astfel, biocombustibilul livrat consumatorilor este însoțit de etichetă pe care sunt descriși principalii parametri, precum umiditatea, cenușa, puterea calorică netă, densitatea, conținutul chimic, etc.

Proiectul Energie şi Biomasă, etapa a doua, este un proiect de trei ani (2015-2017), cu un buget total de 9,41 milioane Euro acordaţi de Uniunea Europeană şi este implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. El continuă prima etapă a proiectului, realizată în 2011-2014, cu un buget total de 14,56 milioane Euro, oferiţi de Uniunea Europeană (14 milioane Euro) şi PNUD (560 000 Euro). Partenerul naţional al Proiectului Energie şi Biomasă este Ministerul Economiei şi Infrastructurii. 

Mai multă informaţie despre Proiectul Energie şi Biomasă găsiţi pe www.biomasa.md şi pe pagina de Facebook Energie din Biomasă.

 Video testimonial despre activitatea Laboratorului de testare a biocombustibilului poate fi accesat aici.