18 iniţiative de succes au fost premiate la Gala Moldova Eco-Energetică, editia 2013

UEPNUD 376 0

6 Decembrie 2013 – 18 iniţiative de succes de utilizare şi promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice au fost premiate la Gala Moldova Eco-Energetică, ediţia 2013, eveniment ce a avut loc în seară zilei de 6 Decembrie, la Teatrul Mihai Eminescu. Peste 300 de invitaţi, reprezentanţi ai conducerii de vârf a Republicii Moldova, miniştri, ambasadori, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, sectorului privat, mediului academic şi societăţii civile au participat la eveniment.

„Ne-am pus drept sarcină să ne aliniem la standardele Uniunii Europene. În acest sens, am aderat la Comunitatea Energetică şi intenţionăm să beneficiem de calitatea de membru a unei Pieţe Energetice Europene integrate. Producerea surselor regenerabile va aduce multiple beneficii cetățenilor, precum surse de venit adiţionale, noi locuri de muncă, un confort termic sporit şi reducerea impactului nociv asupra mediului înconjurător”, a declarat Iurie Leancă, Prim-Ministru al Republicii Moldova.

60 de dosare depuse la Moldova Eco Energetică, ediţia 2013, au concurat pentru titulatura de Cel Mai Bun Proiect în utilizarea sau promovarea surselor de energie regenerabilă şi eficienţă energetică. Dosarele au fost depuse de persoane fizice, instituţii publice, companii private, mass media şi ONG-uri în perioada activă a concursului: 5 iunie – 20 septembrie. Dosarele înscrise în competiţie au fost examinate în trei etape: (1) examinarea de către panelurile de evaluare a dosarelor depuse, (2) vizita de verificare în teren şi (3) decizia Consiliului de Coordonare.

18 finalişti – persoane fizice, întreprinderi, instituţii publice, ONG-uri – au fost desemnaţi câştigătorii ediţiei 2013:

  • Cel Mai Bun Proiect în Energia Solară:
    • Fotovoltaică: Boris Grama din s. Hârtopul Mic, Criuleni; Institutul Oncologic
    • Termică: Regia Autosalubritate
  • Cel mai Bun Proiect în Energia Eoliană: Anton Port, s. Popeasca, rl Ştefan Vodă
  • Cel Mai Bun Proiect în Bioenergie:
    • Producerea biocombustibililor solizi: SG Green Farm
    • Producerea biocombustibililor lichizi: SC Junicart-Com
    • Asamblarea şi/sau instalarea echipamentelor aferente producerii de bioenergie: Moldagrotehnica
    • Producerea energiei termice: Polimer Gaz Conducte; Primăria s. Dumbrăviţa, rl Sângerei
    • Producerea biocombustibililor gazoși: Sudzucker-Moldova, Tevas Grup
  • Cel mai Bun Proiect în Energia Geotermală : Liceul Elimul Nou & Modern Term
  • Cel Mai Bun Proiect de Eficienţă Energetică în:
    • Sectorul construcţii/servicii: Linella SRL & Dina Cociug SRL
    • Sectorul industrial
    • Sectorul public: com. Tătărăuca Veche, rl Soroca
  • Cea mai bună Iniţiativă de Comunicare: FurioSnails
  • Cea mai bună Iniţiativă Educaţională: Institutul de Formare Continuă
  • Cea mai bună Iniţiativă a Tinerilor: Cercul Tinerilor Inventatori
  • Premiul special : Europlast Grup

„Uniunea Europeană este încântată să sprijine a treia ediţie a competiţiei şi ceremoniei de premiere Moldova Eco-Energetica. Sporirea măsurilor de eficienţă energetică şi dezvoltarea sectorului energiei regenerabile sunt priorităţi cheie în sprijinul acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Acest proces de reforme necesită participarea activă a tuturor actorilor din Republica Moldova pentru a deveni unul de adevărat succes. Vreau să felicit toţi participanţii Competiţiei Moldova Eco-Energetică care au realizat iniţiative şi proiecte de succes”, a declarat Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.

Moldova Eco-Energetică este cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice. Moldova Eco Energetică este organizată de Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică, în parteneriat cu Proiectul Energie şi Biomasă din Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat, implementat de PNUD Moldova.

„Vreau să îi felicit pe toți cu ocazia celei de-a treia ediție Moldova Eco-Energetică, timp scurt în care aceasta a reușit să devină eveniment de rezonanță ce adună toți actorii cheie din sector, incluzând reprezentanți ai Guvernului, sectorului privat, mediului academic, societății civile și a partenerilor de dezvoltare”, susține Nicola Harrington-Buhay, reprezentant rezident PNUD Moldova.

Competiţia Moldova Eco Energetică pentru 2014 va fi lansată în prima jumătate a anului viitor.