10 şcoli şi grădiniţe din raionul Râşcani se vor încălzi la iarnă cu brichete

UEPNUD 425 0

Chişinău, 21 iunie 2012: Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova şi-a prezentat activităţile în cadrul unui eveniment organizat pe 21 iunie în oraşul Râşcani în contextul lansării a trei linii de brichetareîn raion. Cele trei linii de producere a brichetelor deschise astăzi în raionul Râşcani au fost achiziţionate din banii acordaţi de Fondul Ecologic Naţional.

Proiectul Energie şi Biomasă s-a lansat în raionul Râşcani în ianuarie 2012. „Din cele 14 sate care au depus solicitări de a-şi încălzi instituţiile publice cu energie din biomasă, 7 au fost selectate în final pentru investiţii. Este vorba de satele Aluniş, Borosenii Noi, Duruitoarea Nouă, Gălăşeni, Mihăileni, Şaptebani, Ştiubeieni,unde în total 10 şcoli şi grădiniţe vor avea instalate până în iarnă sisteme moderne pe bază de biomasă”, a informat Tatiana Crăciun, specialist în mobilizarea comunitară în cadrul Proiectului Energie şi Biomasă. Capacitatea totală a cazanelor pe brichete şi pelete instalate în Râşcani este de 1.390 kW.

Ne-am propus ca raionul Râşcani să fie pioner în valorificarea deşeurilor agricole. Cu sprijinul Proiectului Energie şi Biomasă 10 instituţii publice din satele noastre se vor încălzi la iarnă cu brichete, supranumit şi cărbunele de aur. Instalarea de sisteme termice ce utilizează combustibilul produs local conduce la crearea de afaceri de producere a brichetelor, fapt ce contribuie la dezvoltarea economică a raionului”, a declarat Ion Parea, preşedintele raionului Râşcani.

Din mai 2011 şi până în prezent, Proiectul Energie şi Biomasă a cuprins 12 raioane din care au fost selectate 58 de sate pentru a-şi conecta instituţiile publice la sisteme termice pe bază de biomasă. În total, 41 de şcoli, 25 de grădiniţe, 3 centre comunitare, 2 primării şi 1 cămin se vor încălzi în următorul sezon de încălzire cu energie din biomasă. Cea mai mare parte a cheltuielilor instalării sistemelor termice alternative este acoperită de Proiectul Energie şi Biomasă, satele contribuind cu un minim de 15% din valoarea totală a investiţiei.

Până în 2014, Proiectul Energie şi Biomasă va acoperi toate raioanele Republicii Moldova. În total cel puţin 130 de şcoli, grădiniţe, alte instituţii publice îşi vor instala sisteme termice alternative pe bază de biomasă cu bani europeni.

Proiectul Energie şi Biomasă în Moldova este un proiect de 4 ani, implementat în 2011-2014. Bugetul total al proiectului este de 14.56 milioane Euro, acordați de Uniunea Europeană (14 mln Euro) şi PNUD Moldova (560,000 Euro).

Pentru mai multe informaţii: Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: (+373 69)141006, ina.zglavuta@undp.org